S'a trezit intr'o dimineata buimac. A deschis ochii si a privit pe fereastra: era ceata. "Unde ma aflu?" incerca sa isi dea seama in ce casa si in al cui pat se afla. Era intr'o camera mica, modesta dar decorata cu gust. Avea draperii de catifea rosie cu ciucuri ce cadeau greu pe podea; masa mica rotunda ornata cu pasari din lemn pe margini si cu trei scaune din lemn masiv, gazduia un mic dejun imbietor. Incerca sa se dea jos din pat dar il durea tot corpul. Nu semana cu o durere obisnuita. Se simtea ca si cand toata viata din el se scurgea tot mai mult cu fiecare clipa ce trecea. Simtea nevoia sa manance ca sa se intremeze dar masa si micul dejun erau prea departe de patul sau de baldachin. Mai arunca o privire spre fereastra si de asta data vazu o silueta feminina prinzand contur dincolo de geamul ale carei draperii ascundeau cu iscusinta camera si locuitorul ce o ocupa. Se gandi ca probabil viseaza, ca pe o astfel de vreme nimeni nu poate fi asa de nebun incat sa iasa din casa. Picioarele ii ating podeaua rece iar senzatia i'a cutremurat intreg corpul. Isi indrepta din nou privirea spre fereastra cu vitralii in cautarea siluetei ce il fermecase dar ea disparuse. Pe marginea patului a gasit ceea ce trebuiau sa fie hainele lui: pantaloni de catifea visinie, pantofii negri din piele de caprioara, camasa de matase de un rosu sangeriu, haina brodata cu fir aurit, mansetele dantelate si mantia verde crud, asteptau sa fie imbracate. "In sfarsit mancare." gandi Asraat. Se simtea de parca nu ar fi mancat niciodata pana acum si infuleca cu pofta micul dejun.
"Grabeste'te. Esti asteptat in partea cealalta a orasului." o femeie batrana cu parul nins de ani a intrat in camera si a inceput sa stranga farfuriile de pe masa. "Parintii tai deja au plecat o data cu ivira zorilor. Ar trebuii sa fi ajuns. Grabeste'te nu mai zabovi! Caii te asteapta la poarta." ii spuse batrana dupa care iesi pe usa. Asraat ramase putin pe ganduri dupa care se ridica, iesi din camera si pleca fara sa mai rosteasca un cuvant. Nu intelegea ce se intampla. Se simtea ca dupa un vis ciudat si totul i se parea in continuare un vis. Gonea pe cal fara ca macar sa stie unde in cealalta parte a orasului era asteptat. Incerca sa isi aminteasca dar totul ii era vag, nu reusea sa lege gandurile. Singurul lucru care si'l amintea era vocea unei femei auzite ca prin vis: "Bietul meu Asraat, e asa slabit. Parca nici nu il mai recunosc. Of, sarmana Onora. Asraat fa'te bine dragul meu. Logodnica ta te asteapta." Deodata isi aminti: trebuia sa se casatoreasca. Chiar saptamana asta, cu Onora. "Da, asa e. Cum de nu mi'am putut aminti asta?" gandea el. Asraat si Onora au fost promisi de mici unul altuia de catre parintii lor care acum le pregatesc nunta.
Tanarul se dadu jos de pe cal si un baiat veni sa il duca in grajd sa il adape, sa'i dea fan si sa'l tesale. Era un cal dintre cei mai frumosi, un armasar negru,cu semn alb in frunte, impunator cu coama bogata si ochi pe cat de negrii pe atat de blanzi. "Parintii dumitale, logodnica si parintii ei va asteapta in sala de bal." ii spuse baiatul dupa care pleca. Asraat fara prea multa tragere de inima intra in casa si ajunse in sala de bal. Cand l'au vazut, ochii Onorei se umplura de lacrimi si fata ii sari de gat cuprinzandu'l in brate. "O Asraat, iubitul meu Asraat, credeam ca boala te va rapune. Credeam ca ai sa ma lasi singura pe lume. Inima imi plange de fericire ca te tin din nou in brate sanatos." Asraat o cuprinde de umeri pe fata si o priveste. "Desigur! Totul e clar acum." gandi el. Isi aminti de ce acum, dupa ce au crescut, parintii Onorei grabesc nunta lor. Pierdusera tot ce aveau si acum erau ingropati in datorii iar casatoria fetei lor cu Asraat le asigura atat lor cat si ei, o viata bogata si un nou nume, mai bun decat cel pe care l'a avut pana acum. El nu o iubea la fel cum nici ea nu il iubea pe el.
In ziua nuntii tot orasul era imbracat de sarbatoare. Toti se bucurau de nunta ce urma sa aive loc. Toti, mai putin Asraat. "Tata, te rog, anuleaza casataria. Eu nu o iubesc. Si nici ea nu ma iubeste." Dar Mefitos nici nu vroia sa auda. "Alador imi e prieten de o viata. Nu ii pot intoarce spatele mai ales acum cand are mai mare nevoie de mine. Mi'a salvat viata, fiule si asta nu o pot rasplati altfel decat asa." Vobele tatalui sau ii treceau prin inima ca un pumnal prin pantecul mielului jertfit pe altarul lui Dumnezeu. "Mama! Mama te rog, te implor, nu permite una ca asta. Nu ai mila de inima mea? Nu ma obligati sa imi dau inima cuiva pe care nu iubesc si care nu ma iubeste. Te rog mama nu perimte." Cu ochii in lacrimi, mama lui i'a cuprins chipul in maini si sarutandu'l pe frunte a plecat. Asraat, ramas in urma, cu ochii in lacrimi si inima indurerata, "Nu imi esti mama! O mama nu isi vinde unicul fiu!", iese din casa isi ia calul si porneste in galop fara sa priveasca in urma sa.
Nici el nu mai stie cat a mers. Se innopta si stia ca nu e bine sa fi in padure cand se lasa intunericul dar asta nu l'a facut sa se intoarca. "Voi continua sa merg. Nu ma pot opri tocmai acum. Nu aici. Nu in padure. Voi merge pe poteca si nu ma voi abate. Pana in zori voi ajunge pe partea cealalta." Dar oboseala l'a prins si a trebuit sa se opreasca macar putin pentru a se odihni. "Numai putin." gandea el. A legat calul si s'a rezemat de un pom si adormi imediat. A doua zi cand s'a trezit deasupra lui vazu chipul unei fete. De cum o vazu, Asraat se indragosti de ea. "Te simti mai bine? Eu sunt Evolette. Te'am gasit azi in zori cand am iesit sa iau apa. Nu stiu cum ai supravietuit toata noaptea in padure." Baiatul se ridica si vazu ca avea hainele rupte si murdare ca dupa o lupta apriga. "Ce am patit? Unde mi'e calul?". "Esti in casa mea. Te'am adus aici pentru ca nu te puteam lasa in padure singur. Nu dupa ce ti se intamplase. Te'ai batut cu ceata aia de talhari ca un adevarat razboinic. Calul ti l'am dus in grajd. Nu a patit nimic.". Fetei ii era drag baiatul. Chipul lui angelic a fermecat'o inca de la prima privire. In ochii sai, albastrii ca cerul, fata se pierdea ca intr-un ocean. Parul ca pana corbului ii statea lasat pe umeri de parca abia ar fi fost pieptanat. "Vino! Trebuie sa te punem pe picioare." si cu asta Evolette a iesit din camera.
"Ce ma fac? Ce ar trebui sa fac in momentul asta?" Asraat era dezorientat. Atat haos in sufletul lui. Nu avea nevoie de asta. Aici e liniste, calm. Se simtea in siguranta. Aici nimeni nu il vindea ca pe un miel in targ. Se gandea ca poate ar fi putut ramane pentru totdeauna in locul asta.
Continuarea, cand mai am inspiratie :D
